Eleganta pierduta a baletului modern

Am uitat sa va spun ca sambata am fost la balet cu prietenele mele, si nu la orice balet, ci la cel al marilor stele internationale. A fost o incantare sa-i vezi doi cate doi exprimand multitudenea de sentimente care stapaneste fiinta omeneasca: de la teama, ura, la dragoste.
Baletul pentru mine insemana eleganta, gingasie, tandrete, incantare, transpunere intr-o lume de basm si poveste, o ecranizare a vietii, dar o altfel de viata, parca mult mai profunda, unde emotiile sunt transmise altfel, sunt mult mai intese, personajele mult mai pasionale.
Nu mi-a placut insa tot spectacolul; nu mi-a placut baletul modern, nu tot, doar o parte, in care personajele uita sa fie elegante si gingase, uita sa te poarte intr-o lume imaginara, ci te trantesc cu capul de pereti. Adica o lume de cartier, a miscarilor rigide, repezite, la fel de pasionale, dar mult mai necioplite, in costume de zi cu zi. Parca nu mai era balet, era just un dans, un dans de cartier, de balta.
Sa nu credeti ca nu-mi place deloc baletul modern, au fost perechi care au starnit ropote de aplauze, care nu au uitat sa transmita eleganta, dar au fost si perechi care nu m-au facut sa ma simt ca la balet.